„Unii oameni au demnitatea ambiției lor, alții a situației lor, cei mai puțini demnitatea persoanei lor” – Nicolae Iorga
Demnitatea este o valoare către care aspiră cei mai mulți dintre noi.
Demnitatea arată valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de prețuire și rangul atins de o persoană în cadrul societății.
Ar trebui să fie în adn-ul nostru și să reprezinte temelia “casei” iar cu ajutorul mediului (aici când spun mediu mă gândesc la familie, educație, cultură, societate) să punem cărămidă cu cărămidă la a fi un om DEMN.
Cât mai simplu spus demnitatea este modul, maniera în care ne privim noi înșine și felul în care ne percep și se poartă ceilalți cu noi. Desigur că sunt varii situații, factori și chiar oameni de referință din viața fiecăruia dintre noi, ce ne pot influența sentimentele, modul în care ne privim, iar aici îmi vine în minte un exemplu destul de simplu…fie că vorbim despre un părinte, prieten, frate care îți comunică în mod repetat fraze de genul “Nu ești bun! Nu meriți! Tu nu ești la fel de bun!”, te determină, în timp, să crezi că nu ești bun, că nu meriți, că nu ești și nu vei fi la fel de bun ca ceilalți. Iar în momentul în care ne-am format, însușit această imagine demnitatea noastră se clatină, se șubrezește.
Demnitatea, e de preferat să nu reprezinte doar un deziderat ci să fie inloculată fiecărui membru al societății, să fie un reper și o virtute, pe care, fiecare …. ar fi minunat să reușească să o cultive în relația cu sine și cu ceilalți.
Este în puterea fiecarui om să fie demn și nu depindă de culoare, sex, vârstă, naţionalitate, religie, poziție socială sau culturală. Și în mod clar nu trebuie să asociem bogăția și statul pe care un individ îl are în societate ca fiind o reflecție a demnității.
Demnitatea este destoinicie, prestigiu, vrednicie!
Carmen Mariana Ardeleanu, psiholog
